unu
/'u.nu/Etimologie
Din latină ūnus.
Definiții
- (când precedă un substantiv are forma un, o; când ține locul unui substantiv are forma unul, una) (adesea substantivat) primul număr din seria numerelor naturale, care reprezintă unitatea și se indică prin cifrele 1 și I.
- (în corelație cu „doi”, dă ideea de aproximație)
- (sudat; cu formă feminină și valoare neutră) întruna sau tot întruna.
- (adjectival)
- (eliptic, indicând ora, ziua etc.)
- (substantivat, m.)
- (cu valoare de num. ord.) prim, întâi.
- (precedat de „câte”, formează num. distributiv corespunzător)
- (adjectival) singur, unic.
- (folosit pentru întărirea pronumelui personal)
- (adjectival) același, identic.
- (precedat de o negație sau în propoziții negative) nimeni.
Exemple
- Vei petrece o zi sau două.
- Are un an.
- Acum e unu.
- Scrie un unu.
- Tomul unu.
- Venea numai câte unul să mă vadă.
- Mai trăsese câte-o dușcă-două de rachiu.
- Eu unul mă duc să deschid ușa.
- Suntem la un gând amândoi.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | unu | — |
| genitiv-dativ | unului | — |
| articulat | unul | — |
Sinonime: 2: mereu