întreba

/ɨn.treˈba/

verb?

Etimologie

Din latină *interroguare (= interrogare).

(v.tranz. și refl.) (recipr.) a(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns.
(v.tranz. și intranz.) (urmat de determinări introduse prin prep. "de" sau "despre") a cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta.
(v.tranz.) a pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina.
forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru întreba.

Caz	Singular	Plural
verb	întreba	întrebau

Sinonime: 1: chestiona, interoga, (pop.) ispiti, (fig.) descoase, 2: căuta, cere

Antonime: răspunde

/ɨn.treˈbə/

verb?

Din întreba.

„Calul nu se întreabă dacă vrea orz.”Animale Muncă și lene
„Uită-te la față, și-l întreabă de viață.”Sănătate și boală
„Nimenea nu întreabă de casa frumosului, ci de casa vrednicului.”Muncă și lene
„De vrei să știi cum e oarecine, nu întreba departe, ci numai caută cum trăiește cu vecinii săi.”Prietenie și dușmănie Înțelepciune și prostie
„Popa era călare pe bălana și întrebă de iapă.”Animale Vorbă și tăcere
„Muma cea bună nu întreabă pe copii de le este foame.”Familie Mâncare și băutură
„Când vor fi la mijloc banii, nu se mai întreabă anii.”Bani și avere Timp
„În sat nu ne lasă și întrebăm de casa popii.”Familie Vorbă și tăcere
„Întreabă ce a ascuns, de vei să-ți auzi răspuns.”Vorbă și tăcere
„Cine întreabă nu greșește.”Înțelepciune și prostie
„E mai bine să întrebi de două ori, decât să greșești odată.”Înțelepciune și prostie
„Un nebun întreabă și zece înțelepți nu-i pot răspunde.”Înțelepciune și prostie
„Nu te întreabă nevoile ce vârstă ai.”Noroc și soartă
„Lucrul bun și care-ți place nu întrebi în cât timp se face.”Muncă și lene
„Calul de furat nu se întreabă de dinți.”Minciună și înșelăciune Animale

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică