frică
/ˈfri.kə/Etimologie
Din neogreacă φρίκη (fríki) (Murnu 26, Pascu, I, 193; DAR; Sandfeld 30; Rosetti, II, 67). Confer istr. frică. Prezența sa în istroromână arată că este un împrumut foarte vechi. Confer și albaneză frikë.
Definiții
- stare de adâncă neliniște și tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj, teamă, înfricoșare.
Exemple
- Nu simțea nici un pic de frică.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | frică | frici (''rar'') |
| genitiv-dativ | fricii | fricilor (''rar'') |
| articulat | frica | fricile (''rar'') |
Sinonime: teamă, temere, (livr., fam. și depr.) poltronerie, (franțuzism) aprehensiune, (rar) temut, (pop.) păsare, (înv. și reg.) scârbă, sperietură, (înv.) stideală, stidință, stidire, teamăt, temătură, temoare, (latinism înv.) timoare, (arg.) târșală, târșă
Antonime: îndrăzneală, neînfricare