întrece

/ɨn'tre.ʧe/

verb?

Etimologie

Din în- + a trece.

(v.tranz.) a depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă.
(v.tranz.) a dovedi superioritate față de cineva, într-o anumită privință; a depăși.
(v.refl. recipr.) a căuta să se depășească unul pe altul.
(v.tranz.) a trece peste o anumită limită; (p.ext.) a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi.

Caz	Singular	Plural
verb	întrecea	întreceau

„Se întrec ca puii de barză la zburat.”Animale Natură
„A se întrece în apă rece.”Sănătate și boală
„Vulpea putere ca leul nu are, dar cu vicleniile ea întrece.”Animale Înțelepciune și prostie
„Muierea întrece și pe dracul”Femeie și bărbat
„Beția tinereții întrece pe a vinului”Timp Mâncare și băutură
„A se întrece cu vorba”Vorbă și tăcere
„A se întrece în apă rece”Sănătate și boală
„Nu te întrece în apă rece”Sănătate și boală
„A te întrece în pahare”Mâncare și băutură
„A se întrece cu deochiul”Noroc și soartă
„Se întrece cu dracu-n fugă”Minciună și înșelăciune
„Pe toți să-i întreci, nu cu cruzimea, ci cu blândețea”Înțelepciune și prostie
„Și cei tineri de multe ori, întrec pe cei bătrâni, cu a lor”Înțelepciune și prostie
„Buna creștere întrece și pe fire”Familie
„Mulți aleargă la lupte, dar cel ce întrece acela numai culege”Muncă și lene Noroc și soartă

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică