drum
/drum/Etimologie
Din greacă δρόμος (drómos), direct (confer siciliană drom, calabreză dromu) sau prin intermediul slav *drumŭ (confer bulgară друм, sârbă, croată drum, albaneză dhrom). Filiera slavă era general admisă (Miklosich, Fremdw., 8; Tiktin; Conev 81; Sandfeld 29; Pușcariu, Dacor., VIII, 283) și pare posibilă, fără a fi necesară (confer Murnu 19; Diculescu, Elementele, 420; Pușcariu, Lr., 260; Rosetti, II, 67). Cuvântul slav este rar astăzi (Vasmer, Gr., 54). Vocalismul din română s-ar putea explica prin forma ionică δροῦμος (droúmos) (Diculescu).
Definiții
- cale de comunicație terestră, alcătuită dintr-o bandă îngustă și continuă de teren bătătorit, pietruit, pavat sau asfaltat.
- parcurs; rută, itinerar; traseu, cursă (parcurse de cineva sau de ceva).
- călătorie.
- traiectorie.
Exemple
- Drumul Oltului.
- Drum maritim.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | drum | drumuri |
| genitiv-dativ | drumului | drumurilor |
| vocativ | drumule | drumurilor |
| articulat | drumul | drumurile |