călugăr

/kə'lu.gər/

substantiv?gen masculin

Etimologie

Din greacă καλόγερος (kalógeros), posibil prin intermediul slavă kalugerŭ.

bărbat care a făcut legământ să ducă o viață religios-ascetică și care trăiește într-o comunitate mănăstirească.
instalație hidrotehnică cu ajutorul căreia se poate evacua apa din heleșteie, lacuri sau bazine artificiale în vederea primenirii ei.
argou(deț.) condamnat care are de efectuat o pedeapsă mare.

Sinonime: 1: (bis.) monah, părinte

Antonime: 1: călugăriță

„Eu mă văit că sunt călugăr și tu îmi dai zor cu: Doamne ajută.”Vorbă și tăcere
„Bune sunt hainele late, dar la călugări nu mai sunt date.”Bani și avere Natură
„Casa nu te face călugăr.”Înțelepciune și prostie
„Nu tot ce poartă rasa și camilafca e călugăr.”Înțelepciune și prostie
„Rasa nu te face călugăr”Înțelepciune și prostie
„Nu tot ce poartă rasă și camilafcă e călugăr”Înțelepciune și prostie
„Orice dulce îmbucătură dă călugări”Mâncare și băutură
„Călugărul și cerșetorul sunt tot una”Bani și avere Noroc și soartă
„Se face în chipul călugărului”Minciună și înșelăciune
„Dracul, cu muierile face război călugărilor”Femeie și bărbat
„Se ține după... ca dracul după călugăr”Prietenie și dușmănie
„Mănăstirea să fie bună, că călugări câți”Muncă și lene
„Călugărul ca furnica, câte un paișor adunând, face mușuroi”Muncă și lene Animale
„Eu mă vait că sunt călugăr și tu-mi”Minciună și înșelăciune

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică