căciulă

/kə'ʧju.lə/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Înrudit cu kësul'ë din albaneză.

obiect confecționat din blană de oaie sau de alt animal și care servește la acoperirea capului.
(fig.) om, persoană, individ.
obiect în formă de căciulă (care servește ca acoperământ pentru coșuri, canale etc.).
partea superioară a ciupercii.

„Cine umblă pe drum cu gândul acasă, își pierde căciula în târg.”Timp Familie Bani și avere
„Ne furăm căciula unul altuia.”Minciună și înșelăciune Prietenie și dușmănie — Încercăm să ne păcălim unul pe altul
„Până când să se întâmple un lucru îți iese părul prin căciulă.”Timp Muncă și lene
„Până să faci tu un lucru îți iese părul prin căciulă.”Timp Muncă și lene
„Se simte cu musca pe căciulă.”Minciună și înșelăciune Animale — Se simte vinovat
„Până la anul câte capete rămân fără căciulă.”Timp Noroc și soartă
„Până la an multe căciuli rămân fără stăpân.”Timp Noroc și soartă
„A fi cu musca pe căciulă.”Minciună și înșelăciune Vorbă și tăcere
„Cine se știe cu musca pe căciulă, se apără.”Minciună și înșelăciune Înțelepciune și prostie
„Pe cap bun stă bine și o căciulă ruptă.”Bani și avere Înțelepciune și prostie
„Două căpățâne într-o căciulă.”Familie
„Cine umblă cu gândul acasă își pierde căciula în târg.”Familie Înțelepciune și prostie
„După ploaie, și căciula de oaie.”Timp Natură
„Căciula ta, când va afla taina ta, în foc s-o bagi.”Vorbă și tăcere Minciună și înșelăciune
„La așa cap, așa căciulă.”Înțelepciune și prostie

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică