căsca

/kəs'ka/

verb?

Etimologie

Din latină *cascare < greacă χάσϰω (chásko).

(v.tranz.) a deschide gura pentru a vorbi, pentru a striga, pentru a mânca etc.
(v.intranz.) a deschide gura mare printr-o mișcare de inspirare adâncă, urmată de o expirație prelungită, trădând oboseală, plictiseală și mai ales somn.
(v.refl.) (despre obiecte) a se deschide (puțin).

Caz	Singular	Plural
verb	căsca	căscau

Sinonime: 1: deschide; holba, 3: întredeschide, se crăpa; se adânci, se deschide, (rar) se scobi

/'kas.kə/

substantiv?gen feminin

Din franceză casque.

acoperământ pentru cap, făcut din metal, din piele sau din cauciuc și folosit de militari, de unii sportivi și de unii muncitori pentru protecția capului.
dispozitiv metalic în atelierele de coafat, în forma unei căciuli, folosit la uscatul părului.
dispozitiv alcătuit din unul sau din două receptoare fixate pe urechi, care servește la ascultarea transmisiunilor radiofonice, telefonice etc.

„Cască ochii la tocmeală, iar nu după ce te-nșeală.”Bani și avere Minciună și înșelăciune — despre prevedere
„E gură căscată / E zăpăuc / E cu capul în nori.”Înțelepciune și prostie Vorbă și tăcere
„Umblă căscând din pom în pom, ca căscatul din om în om.”Înțelepciune și prostie
„Unul cască gura și altul înghite.”Bani și avere Minciună și înșelăciune
„Cine nu suie delul, nu coboară căștile.”Muncă și lene Noroc și soartă
„A căscat ca baba (mătușa) la mormânt”Femeie și bărbat Moarte
„Cască gura cât poți înghiți”Mâncare și băutură
„A fi (un) gura-cască”Vorbă și tăcere
„E cască-gura”Vorbă și tăcere
„A rămâne cu gura căscată”Vorbă și tăcere
„Gura-cască, semn de minte prăsită”Vorbă și tăcere Înțelepciune și prostie
„Cine umblă cu gura căscată, îi intră muștele”Vorbă și tăcere Înțelepciune și prostie
„A căsca gura cât ocnița”Vorbă și tăcere
„Cu gura căscată”Vorbă și tăcere
„Umblă căscând din pom în pom”Timp

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică