întreabă

/ɨnˈtre̯a.bə/

verb?

Etimologie

Din întreba.

/ɨn.treˈba/

verb?

Din latină *interroguare (= interrogare).

(v.tranz. și refl.) (recipr.) a(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns.
(v.tranz. și intranz.) (urmat de determinări introduse prin prep. "de" sau "despre") a cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta.
(v.tranz.) a pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina.
forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru întreba.

Caz	Singular	Plural
verb	întreba	întrebau

Sinonime: 1: chestiona, interoga, (pop.) ispiti, (fig.) descoase, 2: căuta, cere

Antonime: răspunde

„Calul nu se întreabă dacă vrea orz.”Animale Muncă și lene
„Uită-te la față, și-l întreabă de viață.”Sănătate și boală
„Nimenea nu întreabă de casa frumosului, ci de casa vrednicului.”Muncă și lene
„Muma cea bună nu întreabă pe copii de le este foame.”Familie Mâncare și băutură
„Când vor fi la mijloc banii, nu se mai întreabă anii.”Bani și avere Timp
„Întreabă ce a ascuns, de vei să-ți auzi răspuns.”Vorbă și tăcere
„Cine întreabă nu greșește.”Înțelepciune și prostie
„Un nebun întreabă și zece înțelepți nu-i pot răspunde.”Înțelepciune și prostie
„Nu te întreabă nevoile ce vârstă ai.”Noroc și soartă
„Calul de furat nu se întreabă de dinți.”Minciună și înșelăciune Animale
„Întreabă pe leneșul să te învețe minte.”Muncă și lene Înțelepciune și prostie
„Privește-mă în față, și mă întreabă de viață.”Vorbă și tăcere
„Pe lup îl belește, și el întreabă: unde este dia?”Animale Minciună și înșelăciune
„Bolnavul nu se întreabă”Sănătate și boală
„Nimeni nu întreabă de casa împodobită, ci de casa”Familie

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică