vreme

/'vre.me/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din slavă (veche) vrĕmen.

timp.
durată limitată de două întâmplări, evenimente etc. sau măsurată în ore, zile etc.; interval, perioadă, răstimp.
timp disponibil, răgaz.
timp (considerat) prielnic pentru desfășurarea unei acțiuni; prilej, ocazie; moment.
perioadă determinată istoricește; epocă, veac, secol.
(la pl.) stare de lucruri; împrejurări, circumstanțe.
stare a atmosferei la un moment dat și într-un loc anumit, determinată prin totalitatea elementelor meteorologice.

„A pierde vremea de pomană.”Timp Bani și avere — A irosi timpul în zadar
„Binele ce-l faci cuiva, ți-l întoarce vremea care vine.”Înțelepciune și prostie Timp
„Dacă umblă porcul cu paiu-n gură, se schimbă vremea.”Animale Natură Vorbă și tăcere
„După furtună vine și vreme bună.”Natură Timp — Omul speră la necaz
„Să nu pierzi vremea.”Timp Muncă și lene
„Și minciuna e vorbă, dar vremea descoperă adevărul.”Minciună și înșelăciune Vorbă și tăcere
„Toate la vremea lor.”Timp
„Ziua bună multă vreme nu ține.”Timp
„Când se vede la apus o sprânceană luminoasă, s-așteaptă să vie o vreme frumoasă.”Natură
„Toate lucrurile la vremea lor și la Paște ouă roșii.”Timp Mâncare și băutură
„Picătura ploii piatra găurește și funia de tei, cu vreme, marmurile despică.”Muncă și lene Timp
„Ploaia mărunțică multă vreme ține, iar cea repede, cum vine așa se duce.”Natură Timp
„După vreme rea și senin.”Timp Natură
„Vremea vremuiește și omul îmbătrânește.”Timp Moarte
„Vremea frumoasă nu ține multă vreme.”Timp

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică