timp
/timp/Etimologie
Din latină tempŭs. Confer italiană tempo, portugheză tempo, provensală temps, franceză temps, catalană temps și spaniolă tiempo.
Definiții
- (fiz.) mediu omogen și nedefinit, analog spațiului, în care ne apare succesiunea ireversibilă a fenomenelor.
- durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz.
- (înv.) anotimp.
- perioadă determinată istoric; epocă.
- (la pl.) împrejurări.
- (met.) stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici.
- (gram.) categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referință și momentul în care se petrece acțiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri.
- (gram.) fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului.
- (tehn.) fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei operații, ale unui fenomen, ale unei acțiuni etc.
- (tehn.) fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia.
- (muz.) fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie.
Exemple
- Timp ploios.
- Motor în patru timpi.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | timp | timpuri |
| genitiv-dativ | timpului | timpurilor |
| vocativ | timpule | timpurilor |
| articulat | timpul | timpurile |
Sinonime: 1: durată, interval, perioadă, răstimp, răgaz, 2: anotimp, sezon, 3: epocă, eră, 4: (pl.) împrejurări, 1: (met.) vreme, 1-2: (tehn.) fază, 3: (muz.) bătaie