pălărie

/pə.ləˈri.e/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Etimologie necunoscută.

obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calotă de pâslă, de paie, de pânză etc. (cu boruri).
(p.anal.) partea superioară, în formă de pălărie, a unor ciuperci.
discul fiorii-soarelui, în care sunt înfipte semințele.
abajur.
căpăcel de metal de la o lampă cu petrol, cu o deschizătură prin care iese fitilul.

„Aceeași Mărie cu altă pălărie.”Minciună și înșelăciune — La même Janette autrement coifé
„Cântă cucu-n coastă, vai de pălăria noastră”Natură Noroc și soartă
„De s-ar fi apucat să facă pălării, toți oamenii s-ar fi născut fără cap.”Înțelepciune și prostie
„Dacă trece Sfânta Maria, c... a-ți pălăria”
„A umbla cu flori la pălărie”Natură Vorbă și tăcere
„Până ajungi la pârâu nu-ți ridică pălăria”Timp
„Se duce la vie cu struguri în pălărie”Mâncare și băutură
„Ca cum ar duce ouă în pălărie.”Muncă și lene Noroc și soartă
„Îl trag copiii de pălărie”Familie
„A-i lua pălăria de pe ochi”
„Ce-ți faci gulișan ca pălăria cloce?”
„A purta pălăria”
„Până aruncă ca pălăria după lună”
„A lovit-o în pălărie”
„A-și găsi pălăria”

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică