lucru
/'lu.kru/Etimologie
Din a lucra (derivat regresiv).
Definiții
- tot ceea ce există (în afară de ființe) și care este conceput ca o unitate de sine stătătoare; obiect.
- bun care aparține unei persoane sau unei colectivități; (p.gener.) obiect, bun.
- activitate (fizică sau intelectuală) întreprinsă pentru realizarea unui scop; muncă, treabă; acțiune, faptă.
- ceea ce se efectuează, rezultatul muncii.
- chestiune, problemă.
- situație, fapt, fenomen; (la pl.) întâmplare, eveniment.
Exemple
- Oamenii au plecat la lucru.
- Ce părere ai de lucrul acesta?
- Azi s-a întâmplat un lucru nemaivăzut.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | lucru | lucruri |
| genitiv-dativ | lucrului | lucrurilor |
| vocativ | lucrule | lucrurilor |
| articulat | lucrul | lucrurile |
Sinonime: (1, 2) obiect, (înv.) materie, unealtă., (3) activitate, muncă, treabă, (rar) lucrare, (reg.) meșteșug, (înv.) deală, laboare., (5) problemă, chestiune., (6) situație, fapt, fenomen, întâmplare, eveniment.