Etimologie

Din latină intrare.

Definiții

1. (v.intranz.) (despre ființe) a trece din afară înăuntru, a merge dintr-un loc deschis într-unul închis (sau considerat ca atare); a se introduce, a se băga.
2. (fig.) a pătrunde, a se vârî, a ajunge la...
3. a participa, a se băga, a se amesteca; a lua parte la o activitate.
4. a ajunge, a apuca (sau a fi pe punctul să ajungă, să apuce) o vârstă, o epocă etc.
5. (urmat de determinări introduse prin prep. "în" sau "la") a îmbrățișa o îndeletnicire; a se angaja într-o slujbă.
6. a adera, a se înscrie, a fi admis într-o organizație, într-o asociație etc.
7. (despre lucruri, fenomene, idei etc.) a pătrunde, a se înfige, a se băga; a străbate.
8. (fig.) a-și face loc, a se strecura; a ajunge în...
9. a avea loc; a încăpea.
10. (mat.) a se cuprinde de un anumit număr de ori în alt număr.
11. (despre materiale) a fi necesar, a trebui într-o anumită proporție spre a realiza un anumit produs.
12. a face parte integrantă (din ceva).
13. a începe executarea unei părți dintr-o bucată muzicală.
14. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru intra.

Exemple

• Au intrat în casă.
• A intra în amănunte.
• Acul intră în pânză.
• Lumina intră pe fereastră.
• Cartea intră în servietă.
• La acest palton intră stofă multă.

Declinare

Sinonime: 1: merge, păși, pătrunde

Antonime: ieși

Etimologie

Din intra.

Definiții

1. forma de persoana a III-a singular la prezent pentru intra.
2. forma de persoana a III-a plural la prezent pentru intra.
3. forma de persoana a III-a singular la perfect simplu pentru intra.
4. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru intra.