coarnă

/ˈko̯ar.nə/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din latină corna (pluralul, devenit singularul feminin, al lui cornum).

fructul comestibil, roșu și acrișor, al cornului.
(la sg.) varietate de struguri de masă, cu boaba mare, lunguiață, neagră sau galbenă-verzuie și cu coaja tare.

„Să nu faci coarne la mâncare.”Mâncare și băutură Înțelepciune și prostie — Nu fii pretențios
„Ziua fuge de bivoli și noaptea le dă cu coarnele.”Animale Timp
„Boul se leagă de coarne și omul de limbă.”Animale Vorbă și tăcere
„Cămila vrând să dobândească coarne și-a pierdut urechile.”Animale Înțelepciune și prostie
„A purta de nas ca pe un bou de coarne.”Animale Vorbă și tăcere
„Nu mă doare nici ceafa trăgând, nici coarnele ținând.”Muncă și lene
„Cine pune cu dracul în plug scoate boii fără coarne.”Muncă și lene Noroc și soartă
„L-a lăudat de i-a pus coarne.”Vorbă și tăcere Minciună și înșelăciune
„Minciună cu coarne.”Minciună și înșelăciune
„Boul se leagă de coarne și omul de inimă.”Dragoste și iubire Familie
„Nu lăsa să te ia boii în coarne.”Înțelepciune și prostie Noroc și soartă
„Mare-i puterea boului, dar și un copil îi pune funia în coarne.”Înțelepciune și prostie Familie
„Până-l bagi îi rupi coarnele, și până-l scoți îi rupi coada.”Animale Muncă și lene
„Ori câștig coarne, ori pierd urechile.”Noroc și soartă Animale
„Își mărește coarnele.”Animale Femeie și bărbat

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică