ciomag

/ʧoˈmag/

substantiv?gen neutru

Etimologie

Din turcă çomak.

băț mare și gros, adesea cu măciulie sau întărit cu fier la unul din capete; bâtă.
lovitură, bătaie dată cuiva cu un astfel de băț.

„Dacă dai cu ciomagul, vezi că are două capete. Unul s-ar putea să se întoarcă pe spinarea ta.”Înțelepciune și prostie Vorbă și tăcere
„Omul nu fuge de colac, / ci de ciomag.”Mâncare și băutură Noroc și soartă
„* Varianta: Țara arde și nebunul își pârlește ciomagul.”Timp
„Câinele nu fuge de bine, ci de ciomag.”Animale Noroc și soartă
„Cine de cuvânt nu înțelege, nici de ciomege.”Vorbă și tăcere
„Ciomagul are două căpătâie.”Înțelepciune și prostie
„Ajunge un ciomag la un car de oale.”Noroc și soartă
„Eu umblu cu pâine după el, și dânsul dă cu ciomagul în mine.”Prietenie și dușmănie Minciună și înșelăciune
„Bate-i urma cu ciomagul.”Vorbă și tăcere
„Când întărâți câini, să ai ciomag bun”Animale
„Ascunde-ți ciomagul de câini, ca mai rău te mușcă”Animale
„A umfla ceafa de pumni și spatele de ciomege”Muncă și lene
„Femeia de ciomag fuge, nu de colac”Femeie și bărbat
„Cine de cuvânt nu înțelege, nici de ciomege”Vorbă și tăcere Înțelepciune și prostie
„Îți trântește vorba ca ciomagul”Vorbă și tăcere

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică