broască
/'bro̯as.kə/Etimologie
Din latină *brosca < *broscus. Confer aromână broascã, albaneză breshkë, italiană rospo, dialectul milanez brosco și ladină rusk. Cuvântul a fost considerat la început autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 8; Cihac, II, 714), sau derivat din greacă βρόθαϰος (vróthakos) (Crețu 309). Pentru evoluția semantică de la „broască” la „încuietoare”, confer Rohlfs, Quellen, 52 și Iordan, BF, VI, 169; imaginea broscuței este proprie și spaniolă, ca și franceză grenouillette, italiană ranella.
Definiții
- (zool.) nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sărit, cu gura largă și ochii bulbucați.
- (bot.) (Opuntia ficus-indica) plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și cu frunze groase, cultivată ca plantă de ornament.
- (tehn.) mecanism montat la o ușă, la un sertar etc., pentru a le încuia cu ajutorul unei chei.
Exemple
- Broască la ușă.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | broască | broaște |
| genitiv-dativ | broaștei | broaștelor |
| vocativ | broasco | broaștelor |
| articulat | broasca | broaștele |
Sinonime: 1: (zool.) (Ban.) mioarcă, 2: (bot.) (reg.) limba-soacrei, palmă-cu-spini, 3: (tehn.) încuietoare, (prin Ban.) bravă, (prin Transilv.) zar