înveseli

/ɨn.ve.seˈli/

verb?

Etimologie

Din în + vesel.

(v.refl. tranz.) a deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus.
(v.tranz.) (fig.) a face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina.

Caz	Singular	Plural
verb	înveselea	înveseleau

„Nici de nor de vară să te întristezi, nici de senin de vară să te înveselești.”Natură Înțelepciune și prostie
„Iepurele în culcușul său se înveselește.”Animale Familie
„Lupul la turburări se înveselește”Animale Natură
„Ochii se înveselesc și inima rabdă 'n sec”Dragoste și iubire
„Omul, muierea când îi râde, atunci se înveselește”Femeie și bărbat Dragoste și iubire
„Vestea bună de departe ne înveselește îndată”Vorbă și tăcere
„Lingușitorul, orice te înveselește, aceea nu mai ți-o grăiește”Minciună și înșelăciune Vorbă și tăcere
„Cine așteaptă la moștenire, târzii se înveselește”Bani și avere Timp
„Negustorul se înveselește când luxul se înmulțește și musa”Bani și avere
„Când norocu-ți merge bine, să te înveselești cu el, când”Noroc și soartă
„Primăvara se înveselesc câte pe pământ se ivesc”Natură

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică