toiag

/toˈjag/

substantiv?gen neutru

Etimologie

Din slavă (veche) tojagŭ, tojaga.

băț lung și drept de care se sprijină cineva la mers sau de care se servește pentru a se apăra.
(fig.) sprijin, ajutor, reazem.
lovitură dată cu toiagul.
un fel de baston purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei demnități sau autorități.
(pop.) lumânare care se așază în mâna, pe pieptul sau la capul mortului.
(la pl. art.) numele popular al celor trei stele luminoase așezate la rând în mijlocul constelației Orion.

„Vinul e toiagul bătrânețelor și nebunia tinerețelor.”Mâncare și băutură Timp Sănătate și boală
„Ca apa sub toiagul lui Moise.”Natură
„Toiagul bătrânețelor și nebunia tinerețelor.”Timp Înțelepciune și prostie
„Lupul îl vezi și toiagul îi cauți”Animale Vorbă și tăcere
„De ar muri moșul să-i apuc toiagul!”Moarte Familie
„Toiagul bătrânețelor”Familie
„Vinul e toiagul bătrânețelor și nebunia”Mâncare și băutură Sănătate și boală
„Ca apa sub toiagul lui Moise”Natură

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică