praznic

/ˈpraz.nik/

substantiv?gen neutru

Etimologie

Din slavă (veche) prazdĩnikŭ.

masă (mare) dată după o înmormântare sau după un parastas ori pentru pomenirea unui mort; pomană, comândare.
petrecere mare; chef, ospăț, zaiafet.
sărbătoare bisericească; (p.ext.) zi în care nu se lucrează.
(înv.) aniversare a zilei de naștere a cuiva; patron.

„Obraznicul mănâncă praznicul.”Înțelepciune și prostie Mâncare și băutură
„Vrabia mălai visează și calicul praznic.”Animale Mâncare și băutură
„Omul calic și obraznic merge nepoftit la praznic.”Bani și avere Vorbă și tăcere
„Vrabia mălai visează și săracul praznicul.”Bani și avere Animale
„Se grămădește ca baba la praznic.”Mâncare și băutură
„Să dea Dumnezeu tot anul să fie sărbători, și numai o zi de lucru; și atunci să fie praznic și nuntă.”Muncă și lene Timp
„Vrabia malai visează și săracul praznicul”Bani și avere Animale
„Se îndesă ca țiganul la praznic”Mâncare și băutură
„La dracu în praznic”Moarte
„Se grămădește ca baba la praznic”Mâncare și băutură
„A se grămădi ca babele la praznic”Mâncare și băutură Familie

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică