placere

/'pla.ʧe.re/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din place.

/plə'ʧe.re/

substantiv?gen feminin

Din a plăcea.

acțiunea de a plăcea și rezultatul ei; stare afectivă, fundamentală, determinată de satisfacerea unor tendințe, a unor cerințe vitale; sentiment sau senzație de mulțumire, de bucurie, provocate de ceva care satisface gustul sau dorința noastră.
distracție, petrecere; desfătare, agrement.
dorință, voie, chef, gust.

„Cine ne vizitează ne face onoare, cine nu, plăcere.”Prietenie și dușmănie Vorbă și tăcere
„Era vedere, e mai cu plăcere.”Vorbă și tăcere
„Calicul până nu cere nu mănâncă cu plăcere.”Mâncare și băutură Bani și avere
„După o scurtă plăcere urmează o lungă durere.”Sănătate și boală Timp
„Mierea în gură e plăcere”Mâncare și băutură
„Plăcerea dă prin piele”Dragoste și iubire
„Plăcerea scurtă, căință lungă”Timp
„După o scurtă plăcere, urmează o lungă”Timp
„Orice plăcere cu drojdiile ei, ca vinul”Mâncare și băutură
„La copilărie cu jucărele, la tinerețe cu gusturi și plăcere”Timp
„Orice plăcere nu se înțelege nici pentru toată vremea, nici pentru o clipă”Timp Înțelepciune și prostie
„Cea mai mare plăcere a vecinătății, a petrece împreună”Prietenie și dușmănie
„Plăcerea la om undița răutăților”Înțelepciune și prostie
„Plăcerile la om cel mai mare vrăjmaș; cine le pste”Înțelepciune și prostie
„Plăcerile ne înșală, când lor ne supunem”Minciună și înșelăciune Înțelepciune și prostie

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică