os

/os/

substantiv?gen neutru

Etimologie

Din latină ossum.

element de bază al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dură, solidă și rezistentă, de culoare albă.
os sau material cornos prelucrat, întrebuințat la fabricarea unor obiecte, în industrie, în arte decorative etc.
(fig.) (la pl.) trup; ființă, făptură.
(fig.) neam, familie, viță.

„Cine poate oase roade, cine nu, ...nici carne moale.”Muncă și lene
„Fricosul roade osul. //?? <- Mincinosul roade osul”Minciună și înșelăciune Vorbă și tăcere
„La osul cu multă carne trag ciorile.”Animale Bani și avere
„Mincinosul roade osul.”Minciună și înșelăciune Mâncare și băutură
„Rușinosul roade osul. //?? <- Mincinosul roade osul”Minciună și înșelăciune Vorbă și tăcere
„Limba oase n-are, dar oase sfărâmă.”Vorbă și tăcere
„Limba nu are oase, se îndoaie după gând.”Vorbă și tăcere
„A-i fierbe răul prin oase.”Sănătate și boală
„A fi cu oasele pestrițe.”Înțelepciune și prostie
„Vorba dulce oase frânge.”Vorbă și tăcere
„Cine poate oase roade.”Muncă și lene Noroc și soartă
„Osul gol nici câinii îl mănâncă.”Bani și avere Animale
„Cel mai tare roade osul cel mai mare.”Muncă și lene
„A fi topor de oase.”Muncă și lene
„Fă-te topor de oase, numai să-ți ajungi scopul.”Muncă și lene

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică