obraz

/oˈbraz/

substantiv?gen masculin

Etimologie

Din slavă (veche) obrazŭ.

fiecare dintre cele două părți laterale ale feței; pielea care acoperă aceste părți.
partea anterioară a capului omenesc; față, figură, chip.
(fig.) valoare morală a unei persoane; cinste, reputație; renume; demnitate.
(înv.; adesea urmat de determinări adjectivale) persoană, ins.
(înv.; de obicei la sg.) rang, condiție, stare socială.

„Obrazul subțire cu cheltuială se ține.”Bani și avere Vorbă și tăcere
„O mână spală pe alta și amândouă obrazul.”Prietenie și dușmănie
„Să-ți pleznească obrazul de rușine.”Vorbă și tăcere Familie
„Mână pe mână spală, și amândouă spală obrazul.”Prietenie și dușmănie Muncă și lene
„Obrazul subțire cu mare cheltuială se ține.”Bani și avere Femeie și bărbat
„A-și pune obrazul pentru cineva.”Prietenie și dușmănie
„Cireșele trec, dar obrazul rămâne.”Vorbă și tăcere Timp
„A-și lua obrazul.”Vorbă și tăcere
„A fi subțire de obraz.”Vorbă și tăcere
„A-i crăpa obrazul de rușine.”Vorbă și tăcere
„A nu fi obrazul cuiva.”Vorbă și tăcere
„Cine scuipă în sus, îi cade pe obraz.”Înțelepciune și prostie
„Tot obrazul își are necazul.”Noroc și soartă
„E politicos ca gardul, îți jupoaie obrazul.”Vorbă și tăcere
„La așa obraz, așa brici.”Înțelepciune și prostie

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică