mică

/'mi.kə/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din franceză mica.

familie de minerale cristalizate, cu luciu sticlos, sidefos, care se desfac ușor în foițe subțiri (elastice și transparente), întrebuințate în industria electrotehnică, a unor materiale de construcție, la fabricarea unor sorturi de hârtie și vopsele etc.

„Banul e o mică roată ce-nvârtește lumea toată.”Bani și avere
„Buturuga mică răstoarnă carul mare.”Înțelepciune și prostie
„Nor mare - ploaie mică.”Natură Noroc și soartă — despre așteptări, speranțe create dar neîmplinite
„Te-a prins cu ocaua mică.”Minciună și înșelăciune — Ești necinstit
„Vinde făina cu ocaua mică.”Bani și avere — despre cântar necinstit
„Focul în pădure din scânteia mică se aprinde.”Natură
„Rădăcina mică răstoarnă cel mai mare car.”Înțelepciune și prostie Natură
„Cea mai mică scânteie aprinde focul cel mai mare.”Natură Înțelepciune și prostie
„Și broasca mică este, dar gură mare face.”Animale Vorbă și tăcere
„Și furnica, de e furnică, tot are mânie, cât de mică.”Animale Înțelepciune și prostie
„Furnică cu furnică, fie cât de mică, face mare moșoroi.”Muncă și lene Animale
„Cu râmă mică se prinde peștele mare.”Muncă și lene
„Țânțarul, cât de mic, cu o mușcătură mică și pe leu îl biruiește.”Animale
„Capul fie cât de mare, iar gura potrivită, și cu mult mai mică.”Vorbă și tăcere Înțelepciune și prostie
„Spărtura până e mică trebuie cârpită.”Muncă și lene Timp

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică