mână
/ˈmɨ.nə/Etimologie
Din latină mănus.
Definiții
- fiecare din cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete.
- persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni).
- cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă.
- (ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici)
- (urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel)
- (în legătură cu numerale ordinale sau, mai rar, cardinale) categorie, treaptă, rang, clasă; calitate.
- numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se asemănă, ca formă și ca întrebuințare, cu mâna sau care se apucă, se manevrează cu mâna.
Exemple
- Omul are două mâini și două picioare.
- Nu pune mâna pe mine!
- O mână de om.
- O mână de oameni.
- Mână la ferăstrău.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | mână | mâini |
| genitiv-dativ | mâinii | mâinilor |
| articulat | mâna | mâinile |
Sinonime: 1: (anat.) membru superior, (înv. și reg.) brâncă; (pop. și fam.) labă, 6: calitate, 1: (tehn.) braț, crac, margine, mâner, pervaz, spetează, (reg.) condac, cotoi