judecător

/ʒu.de.kə'tor/

substantiv?gen masculin

Etimologie

Din a judeca + sufixul -ător.

funcționar de stat, numit sau ales, care soluționează pe calea justiției procesele prin pronunțarea unei hotărâri; județ, jude.
persoană solicitată să-și spună părerea într-o chestiune în vederea stabilirii adevărului.
(sport) arbitru.

„Judecătorul e ca osia de car; cum o ungi nu mai scârțâie.”Înțelepciune și prostie
„Judecătorii sunt ca crângul de mărăcini, unde oile aleargă de frica lupilor, și de unde nu pot ieși fără a li se smulge lâna de pe spinare.”Înțelepciune și prostie Animale
„Judecătorul e ca osia de car: cum o ungi, nu mai scârție.”Înțelepciune și prostie Muncă și lene
„Judecătorul e ca șarpele, niciodată nu umblă drept.”Înțelepciune și prostie Animale
„Prieteșugul judecătorului e pe genunchi”Prietenie și dușmănie
„Cel ce plânge înaintea judecătorului își”Vorbă și tăcere
„Judecătorii mănâncă miezul și împrici”Bani și avere
„Judecătorii sunt ca crângul de mărăcini”Natură
„Judecătorul e ca osia de car: cum o”Natură
„Dumnezeu este tuturor judecător drept”Înțelepciune și prostie
„Vremea judecătorul cel mai bun că, când p'in gând nu-i, judecă”Timp Înțelepciune și prostie
„Judecătorul, ca să facă dreaptă judecată, nici pe însuși al”Înțelepciune și prostie
„Judecătorul tată nu se mai numește vreodată”Familie
„Judecător să nu te faci până ce judecată nu vei încerca”Înțelepciune și prostie
„După a sa putere și după a sa slăbiciune, judecătorul cu o”Înțelepciune și prostie

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică