iute

/ˈju.te/

adjectiv?

Etimologie

Din slavă (veche) ljutŭ.

care acționează sau reacționează repede; expeditiv, prompt; care se produce repede, prompt.
care fuge, aleargă, înaintează repede, rapid.
(adverbial) în grabă, repede, imediat, îndată.
care se produce cu tărie, cu forță.
care se enervează, se supără, se mânie ușor; irascibil; violent.
care are gust înțepător; care produce o senzație gustativă usturătoare; picant.
care produce o senzație olfactivă înțepătoare și neplăcută.

„Iute ca ardeiul.”Mâncare și băutură
„Mai iute banul decât sacul.”Bani și avere
„Când cu gândul nu gândește, îl prinde și-l ciomăgește. Gândul fuge mai iute decât vântul. Când nici nu gândești, atunci te trântește.”Înțelepciune și prostie
„Plaga veche sângeră iute”Sănătate și boală
„La nevasta iute, oțetul e tare”Femeie și bărbat
„A umbla iute ca piua”Timp
„Descalecă iute”Timp
„Gândul fuge mai iute decât vântul”Timp
„Iute la minte, rău la fire”Înțelepciune și prostie
„Lucrul bun nu se face iute”Muncă și lene Timp
„Răul vine iute, binele încet”Timp
„Cine se prea grăbește, ostenește iute”Timp
„Muierea iute ca ceapa, când o miroși lăcrimezi, dar bu”Femeie și bărbat
„Calul care n-are splină fuge iute și nu ostenește.”Animale
„Mai încet cu gura și mai iute din mâini”Vorbă și tăcere Muncă și lene

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică