gură

/'gu.rə/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din latină gula.

cavitate din partea anterioară (și inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; organ al vorbirii.
deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație.

Sinonime: 1: (reg.) mordă, (înv.) rost, (peior.) bot, plisc, rât, (Ban. și Transilv. peior.) flit, (arg.) mestecău

„A lăsa pe cineva cu vorba-n gură.”Vorbă și tăcere — Semn de dispreț
„A sta cu gura pe ei.”Vorbă și tăcere Minciună și înșelăciune
„A uita de la mână până la gură.”Mâncare și băutură Timp Vorbă și tăcere — despre uituci
„A-i merge / umbla / toca cuiva gura ca o pupăză.”Vorbă și tăcere Animale — a vorbi repede și fără întreruperi; a flecări; a fi limbut
„A-și răci gura degeaba.”Vorbă și tăcere — a argumenta fără efect
„Când ai intrat în rahat până la nas, ține-ți gura închisă.”Vorbă și tăcere
„Cineva care are gura spurcată.”Vorbă și tăcere — Prevede ceva neplăcut
„Dacă umblă porcul cu paiu-n gură, se schimbă vremea.”Animale Natură Vorbă și tăcere
„Dumnezeu îți dă, dar în gură nu-ți bagă.”Muncă și lene Noroc și soartă Vorbă și tăcere
„E gură căscată / E zăpăuc / E cu capul în nori.”Înțelepciune și prostie Vorbă și tăcere
„E "gură spartă".”Vorbă și tăcere — Vorbește vrute și nevrute
„E spurcat la gură. (Vorbește urât).”Vorbă și tăcere
„Foaie verde lobodă, gura lumi-i slobodă.”Vorbă și tăcere Natură
„Gura bate curul.”Vorbă și tăcere
„Gura copilului adevăr grăiește.”Vorbă și tăcere Minciună și înșelăciune

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică