glumă
/'glu.mə/Etimologie
Din slavă (veche) glumŭ. Schimbarea de terminație se explică, fie printr-un caz flexionar de la glumŭ, fie prin confuzie cu slavă (veche) gluma („nerușinare”), sau, mai curând, printr-un singular reconstituit pe baza pluralului glume. După Capidan, Raporturile, 229, bulgară глума (gluma) ar proveni din română, ceea ce nu pare probabil. Înrudit cu islandeză veche glaumr („veselie zgomotoasă”).
Definiții
- scurtă poveste plină de haz (și cu un final neașteptat), care provoacă râs și veselie.
- faptă hazlie; păcăleală.
- (bot.) bractee situată la baza fiecărui spiculeț al unei plante graminee.
Exemple
- A face o glumă.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | glumă | glume |
| genitiv-dativ | glumei | glumelor |
| vocativ | glumă | glumelor |
| articulat | gluma | glumele |
Sinonime: 1: anecdotă, ghidușie, năzbâtie, năzdrăvănie, nebunie, poznă, ștrengărie, (prin Ban.) poșovaică, (Mold.) prujă, prujitură, (Mold., Bucov. și Transilv.) șagă, (prin Ban. și Transilv.) șalmă, (prin Transilv. și Olt.) șoadă, (prin Olt. și Munt.) șoană, (Transilv., Ban. și Olt.) șozenie, (Transilv.) șozie, (Mold.) tămășag, (prin Olt.) zgoandă, (înv.) cabazlâc, (fam.) pehlivănie, 2: păcăleală, farsă