Etimologia cuvântului „glumă”

Din slavă (veche) glumŭ. Schimbarea de terminație se explică, fie printr-un caz flexionar de la glumŭ, fie prin confuzie cu slavă (veche) gluma („nerușinare”), sau, mai curând, printr-un singular reconstituit pe baza pluralului glume. După Capidan, Raporturile, 229, bulgară глума (gluma) ar proveni din română, ceea ce nu pare probabil. Înrudit cu islandeză veche glaumr („veselie zgomotoasă”).