gaură

/'ga.u.rə/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din latină *gavula ( < cavus).

scobitură, adâncitură, spărtură ivită de la sine sau anume făcută într-un corp, într-un material, în pământ etc.; cavitate, bortă.

„Când gaură în apă se va putea face.”Natură Timp
„Cu clește jeratecul să ție și cu mâna altuia șarpele din gaură să scoată.”Înțelepciune și prostie
„Tot cuiul își află gaura.”Noroc și soartă
„N-a făcut gaură în cer.”Minciună și înșelăciune
„Când se trezește lupul, vulpea își caută gaura.”Animale Noroc și soartă
„Vede că nu încape singur pe gaură, și-și mai leagă și tivgă de coadă.”Înțelepciune și prostie Familie
„Vrea să umple în puț găleata cu gaura neastupată.”Muncă și lene Noroc și soartă
„Își găsește gaura petecul.”Familie
„Când la gaură, sfâr!”Moarte
„A se vârî într-o gaură”Noroc și soartă
„Când gaura în apă se va putea face”Timp
„Când puiul la gaură, sfi r!”Natură
„În orice gaură poți găsi șarpe cât de mic”Animale Natură
„În orice gaură se vâră șarpe cât de mare”Animale Natură
„Chiar din gaura de șarpe”Animale

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică