Etimologie

Origine incertă. Ar putea fi vorba de latină guttŭra (confer franceză goître, montaniez ǵotré „gușă”), de la al cărui rezultat gâturi s-ar fi refăcut un singular analogic (Diez, Gramm., I, 440; Cipariu, Gramm., 13, confer Densusianu, Hlr., 276; DAR). Ar putea fi vorba de asemenea de un substantiv redus încă din latină la tipurile de a doua declinare, ca împărat < imperator, confer băiat. În ambele cazuri, rezultatul â este problematic. Analogia cu guturai, unde u s-a păstrat, pare a indica faptul că în gât a avut loc o încrucișare cu slavă grŭlo („gât”) sau, după părerea altora, cu cuvintele slave derivate de la *glŭtŭ. Derivare din slavă este și mai dificilă decât cea din latină, totuși, a fost preferată de Miklosich, Lexicon, 130; Cihac, II, 117; Densusianu, Filologie, 447; Conev 89 și Scriban.

Definiții

1. parte a corpului (la om și la unele animale) care unește capul cu trunchiul; grumaz; gâtlan; p. ext. gâtlej.
2. cantitate de băutură câtă se poate bea dintr-o singură înghițitură.
3. parte a unor obiecte, a unor piese etc. care prezintă asemănare cu gâtul.

Exemple

• L-a apucat de gât.
• Gâtul la pâlnie.

Declinare

Sinonime: 1: (anat.) grumaz, (pop.) junghetură, (reg. și fam.) gușă, (reg.) gâtlan, 2: dușcă, 3: (reg.) bucea, burlui

Etimologie

Din maghiară gát.

Definiții

1. (reg.) zăgaz de pietre ridicat de-a curmezișul unei ape curgătoare (prin care se închide calea peștilor).

Declinare