Etimologia cuvântului „gât”

Origine incertă. Ar putea fi vorba de latină guttŭra (confer franceză goître, montaniez ǵotré „gușă”), de la al cărui rezultat gâturi s-ar fi refăcut un singular analogic (Diez, Gramm., I, 440; Cipariu, Gramm., 13, confer Densusianu, Hlr., 276; DAR). Ar putea fi vorba de asemenea de un substantiv redus încă din latină la tipurile de a doua declinare, ca împărat < imperator, confer băiat. În ambele cazuri, rezultatul â este problematic. Analogia cu guturai, unde u s-a păstrat, pare a indica faptul că în gât a avut loc o încrucișare cu slavă grŭlo („gât”) sau, după părerea altora, cu cuvintele slave derivate de la *glŭtŭ. Derivare din slavă este și mai dificilă decât cea din latină, totuși, a fost preferată de Miklosich, Lexicon, 130; Cihac, II, 117; Densusianu, Filologie, 447; Conev 89 și Scriban.