coadă
/'ko̯a.də/Etimologie
Din latină coda (= cauda).
Definiții
- apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui.
- partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui, a racului etc.).
- păr (de pe capul femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță.
- parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. peduncul.
- partea dinapoi (prelungită sau care se târăște pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă.
- prelungire luminoasă a cometelor.
- fâșie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menține echilibrul în aer.
- parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner.
- partea terminală a unui lucru sau, (p.gener.), a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârșit, extremitate.
- partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleșteu.
- șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | coadă | cozi |
| genitiv-dativ | cozii | cozilor |
| vocativ | coadă | cozilor |
| articulat | coada | cozile |