ceapă

/ˈʧe̯a.pə/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din latină caepa, cēpa.

(bot.) (Allium cepa) plantă erbacee legumicolă, bienală, din familia liliaceelor, comestibilă, cu miros puternic, specific, cu tulpina aeriană dreaptă, cilindrică și verde și cu cea subterană în formă de bulb, cu frunze cilindrice și cu flori albe numeroase, dispuse în inflorescențe dese.
(p.ext.) bulbul cepei, cu miros specific și cu conținut bogat de vitamine, folosit în alimentație; (p.gener.): orice bulb al unei plante.

Sinonime: 2: (bot.) bulb

„Ceapa are multe foi și tot degeră la frig.”Natură Înțelepciune și prostie — Călcâiul lui Ahile
„Cu o ridiche și cu o ceapă nu se face grădină.”Muncă și lene
„Mintea lui nu plătește nici o ceapă degerată.”Înțelepciune și prostie
„Nu fac nici două cepe degerate.”Bani și avere
„A stoarce cuiva ceapa în nas.”Minciună și înșelăciune
„Cine mănâncă ceapă și nu lăcrămează?”Mâncare și băutură Natură
„Azi o ceapă, mâine o iapă, poimâine herghelia toată.”Bani și avere Timp
„A da cuiva ceapa.”Bani și avere Minciună și înșelăciune
„A mânca o ceapă degerată.”Noroc și soartă Mâncare și băutură
„Cu o ceapă și cu o ridiche nu se face grădină”Muncă și lene Natură
„A fi învelit ca ceapa”Natură
„Frunză verde ceapă căpătă”Natură
„Nici o ceapă degerată”Natură
„A stârci cuiva ceapa în nas”Vorbă și tăcere
„Doar n-am mâncat ceapă de cidru”Mâncare și băutură

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică