buricul
/buˈri.kul/Etimologie
Din buric.
Definiții
- forma de singular articulat pentru buric.
buric
/bu'rik/Etimologie
Din latină *umbĭlῑcus (= umbilicus), prin deglutinare: un–buric.
Definiții
- orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; cicatrice rămasă în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical.
- (fig.) mijloc, centru.
- cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei.
Exemple
- Buricul pruncului.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | buric | burice |
| genitiv-dativ | buricului | buricelor |
| articulat | buricul | buricele |
Sinonime: 1: (anat.) ombilic, 2: centru, miez, mijloc
Proverbe & zicători
- „Copilul cu douǎ moașe, rǎmâne cu buricul netǎiat.”FamilieMuncă și lene
- „Unde sunt moașe multe, rămâne copilul cu buricul netăiat.”FamilieÎnțelepciune și prostie
- „A nu cădea buricul cuiva”Noroc și soartă
- „A tăia buricul cuiva”Moarte
- „Copilul cu moașe multe moare cu buricul”FamilieMoarte
- „Muncește de când cu buricul verde, și tot n-are”Muncă și leneNoroc și soartă
- „Buricul pământului”Natură
- „Mi-e fudul buricul”Înțelepciune și prostieVorbă și tăcere
- „L-a mâncat buricul”Mâncare și băuturăSănătate și boală
- „Mama care păstrează buricul și moțul copilului său, să-l”Familie
Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică