afla

/a'fla/

verb?

Etimologie

Din latină afflare.

(v.tranz. și intranz.) a lua cunoștință despre ceva; a căpăta informații, vești, noutăți despre ceva; a auzi o veste, o noutate etc.
(v.tranz.) a găsi, a descoperi (căutând sau întâmplător).
(v.refl.) a fi, a se găsi într-un loc, într-o poziție, într-o împrejurare oarecare; a fi, a exista în realitate.
(v.tranz.) (pop.) a descoperi, a inventa, a scorni.

Caz	Singular	Plural
verb	afla	aflau

Sinonime: 1: găsi, 2: descoperi, (fig.) răsufla, 3: exista, fi, se găsi, (pop.) sta, 4: inventa, consta

Antonime: absenta, lipsi

„Trăind omul, când și când află ce nu-i dă prin gând.”Timp Înțelepciune și prostie
„Căciula ta, când va afla taina ta, în foc s-o bagi.”Vorbă și tăcere Minciună și înșelăciune
„Tot cuiul își află gaura.”Noroc și soartă
„De la nebun și de la beat adevărul e lesne de aflat.”Înțelepciune și prostie Vorbă și tăcere
„Furul face numai un păcat, dar păgubașul, până-l află, face o sută.”Minciună și înșelăciune
„Caută și vei afla.”Înțelepciune și prostie
„Găina oarbă încă află câte un bob.”Animale Muncă și lene
„Cu bătaia la ușă afli de este cineva în casă.”Vorbă și tăcere
„Cine seara se scaldă, dimineața vârful o află”Timp
„În pomul mare afli și crânguri uscate”Natură
„Cel mai frumos trandafir fără ghimpi nici cum să află”Natură
„A afla codiță cuiva”Minciună și înșelăciune
„Zice cum face omul, află”Vorbă și tăcere
„Graiul bun află loc bun.”Vorbă și tăcere Noroc și soartă
„Morții, numai, loc între muritori nu s-au aflat”Moarte

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică