soare

/ˈso̯a.re/

substantiv?gen masculin

Etimologie

Din latină sol, solis.

astru incandescent și luminos, în jurul căruia se rotește Pământul și celelalte planete ale sistemului nostru planetar.
lumină (și căldură) care vine de la soare.
nume dat aștrilor care au lumină proprie.
(fig.) fericire, bucurie

Sinonime: (astron.) ☉

„A căuta pete-n soare.”Înțelepciune și prostie Natură — despre intenția fermă de a învinovăți pe cineva
„A se uita ca la soare.”Natură — a venera pe cineva
„A sta cu burta la soare.”Muncă și lene Timp Natură — a se relaxa exagerat
„Decât să mănânc pâine cu unt și să mă uit în pământ, mai bine mănânc pâine cu sare și mă uit la soare.”Mâncare și băutură Natură Sănătate și boală
„Nimic nu e nou sub soare.”Timp Natură — adică lumea ar fi așa de la începuturi
„Soare cu dinți.”Natură
„Zece luni nu fac cât un soare.”Timp Natură
„Noapte cu soare nu s-a pomenit.”Natură Timp
„După nor și ploaie răsare și soare.”Natură Noroc și soartă
„Nici ploaia îl udă, nici soarele îl arde.”Natură Noroc și soartă
„A căuta pete în soare.”Înțelepciune și prostie Minciună și înșelăciune
„A căuta nod în papură și pete în soare.”Înțelepciune și prostie Minciună și înșelăciune
„Soarele încălzește și pe bun și pe rău.”Natură Înțelepciune și prostie
„A astupa soarele cu degetul.”Minciună și înșelăciune Înțelepciune și prostie
„Când râde, soarele răsare.”Natură

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică