plin

/plin/

adjectiv?

Etimologie

Din latină plenus.

(despre vase, încăperi, recipiente etc.) care este umplut cu ceva, în care se află ceva până la limită.
(despre arme de foc) în care au fost introduse cartușe; încărcat.
fără goluri; întreg, compact, masiv.
întreg, deplin, neștirbit.
care cuprinde, conține, are ceva în cantitate sau în număr mare.
(despre ochi) năpădit, inundat de lacrimi.
care este acoperit, încărcat total sau parțial cu ceva.
murdar, mânjit, uns (cu ceva).
(despre ființe, corpul lor sau părți ale corpului) cu forme rotunde, durdulii; grăsuț.
care are amploare, intensitate; desăvârșit.

/plin/

substantiv?gen neutru

„A lucra din plin.”Muncă și lene — Repede și cu spor
„Cineva care o duce bine/ îi merge din plin/ are stare bună.”Bani și avere Noroc și soartă
„Numai în pomul plin de roade aruncă oamenii cu piatra.”Natură Bani și avere
„Plin de noroc ca broasca de păr.”Noroc și soartă Animale
„E plin de bani ca râpa de bolovani.”Bani și avere
„Bea paharul până-i plin.”Mâncare și băutură
„Sacul plin curând se varsă.”Bani și avere
„Spicul plin stă plecat”Înțelepciune și prostie
„Plin de noroc ca broasca de păr”Noroc și soartă
„Cine doarme cu câinii se scoală plin de purici”Animale
„Stomacul plin nu învață bucuros”Mâncare și băutură Înțelepciune și prostie
„A fi plin de suflet”Vorbă și tăcere
„Sacul plin curând se varsă”
„Mese întinse, pahare pline”Mâncare și băutură
„Fălcile pline cântă mai bine”Mâncare și băutură Vorbă și tăcere

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică