oțel
/oˈʦel/Etimologie
Din slavă (veche) ocĕlŭ, care provine din latină târzie *aciale, *aciarium < latină aciēs („vârf ascuțit”).
Definiții
- aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), întrebuințat pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui.
- (la pl.) diverse sorturi de oțel; (p.ext.) obiecte fabricate din acest aliaj.
- (rar; la pl.) ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor.
- (înv.; la pl.) mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar.
- (p.ext.) armă.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | oțel | oțeluri |
| genitiv-dativ | oțelului | oțelurilor |
| vocativ | oțelule | oțelurilor |
| articulat | oțelul | oțelurile |