oară

/'o̯a.rə/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din latină hora.

(la sg.; precedat de un num.ord. sau un echivalent al lui) timpul sau momentul în care are loc un fapt.
(la pl.; folosit la formarea numeralului adverbial, adesea cumulând valoarea de numeral multiplicativ)
(reg.) orătanie.
formă alternativă pentru oră.

„A-l spurca (pe cineva) pupăza. "(a auzi, pe nemâncate, pupăza cântând pentru prima oară într-un an; glumeț) a vedea o femeie goală)”Femeie și bărbat Natură Timp
„Dragostea dea 2-a oară e ca apa chioară.”Dragoste și iubire Mâncare și băutură Natură
„Cine înșeală odată, înșeală și a doua oară.”Minciună și înșelăciune
„Când te-a înșelat cineva odată, e de vină el; când te-a înșelat a doua oară, ești de vină singur.”Minciună și înșelăciune Înțelepciune și prostie
„Cine a mințit odată nu se mai crede a doua oară.”Minciună și înșelăciune
„Cine înșală odată, înșală și a doua oară”Minciună și înșelăciune
„Una oară mi- face mumă-mea”Familie
„Măgarul oară”Animale

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică