noroc
/noˈrok/Etimologie
Din slavă narokŭ.
Definiții
- soartă, ursită, destin (favorabil).
- întâmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe etc.
- stare sufletească sau situație în care omul se simte fericit.
- bunăstare.
- formulă de salut.
Exemple
- Lipsit de noroc; norocul lui a fost acela ca....
- Noroc de voi!
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | noroc | noroace (pop.) |
| genitiv-dativ | norocului | noroacelor |
| articulat | norocul | noroacele |
Sinonime: 1: soartă, 2: șansă, (înv. și pop.) norocire, striște, (înv.) selamet, (fam.) baftă, (rar fig.) venă, 3: fericire, 4: bunăstare, 5: ferice!, halal!
Antonime: ghinion, nenoroc, nenorocire