nărav
/nəˈrav/Etimologie
Din slavă (veche) nravŭ. Confer bulgară нърав (nărav).
Definiții
- obicei, deprindere rea; cusur, viciu, nărăveală, nărăvie.
- (înv. și pop.) deprindere, obicei; fel de a fi, comportare.
- fire, temperament.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | nărav | năravuri |
| genitiv-dativ | năravului | năravurilor |
| vocativ | năravule | năravurilor |
| articulat | năravul | năravurile |