măciucă

Etimologie

Origine incertă. Probabil formație expresivă, bazată pe rădăcina măc-, confer moacă și celelalte exemple adăugate acolo; format ca și căciulă din coc (conferf. măciulie față de căciulie, și pentru alternanța sufixului, năpârcă față de șopârlă). Forma inițială trebuie să fi fost măciugă, confer măiug, svârlugă și meglenoromână. Pentru valoarea expresivă, confer spaniolă machuca („mai”), machucar („a lovi cu ciomagul”), bazate pe aceeași idee de „obiect rotund” (Corominas, III, 393). În mod tradițional se admite că e vorba de latină *matteuca, confer portugheză (veche) massuca, franceză massue, dialectul picard machuque (Philippide, Principii, 63; Pușcariu 1011; Candrea-Dens., 1036; Tiktin; REW 5426); această derivație este greu de admis, bazându-se pe latină mateola, rar și puțin atestat, și pe sufixul -uca, socotit de origine galică. Confer și italiană maciulla, mazza, mazzocca; venețiană mazuco și portugheză maça, machuca.

Definiții

1. bâtă mare, mult îngroșată (și adesea ferecată) la un capăt; chilom; măciulie.
2. parte îngroșată și rotunjită a capătului unui ciomag sau, (p.ext.), a altor obiecte.
3. (p.ext.) lovitură dată cu măciuca.
4. (bot.; pop.) capsulă.
5. (sport) aparat de gimnastică, de forma unei măciuci, cu care se execută exerciții de mobilitate, de îndemânare etc.
6. (argou; pop.) penis

Declinare

Sinonime: 1: ciomag, chilom, baston, bâtă, mai, 2: măciulie, 4: (bot.) capsulă, (pop.) măciulie