mâncare
/mɨnˈka.re/Etimologie
Din a mânca.
Definiții
- acțiunea de a mânca și rezultatul ei.
- (abstract) prânz, cină, masă.
- (concr.) ceea ce se mănâncă.
- (fig.) (fam. și depr.) soi, fel.
Exemple
- În timpul mâncării.
- Ce mâncare ai luat la drum?
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | mâncare | mâncări |
| genitiv-dativ | mâncării | mâncărilor |
| vocativ | mâncareo | mâncărilor |
| articulat | mâncarea | mâncările |
Sinonime: 1: hrănire, alimentare, consumare, (mai ales în vorbirea copiilor) păpare, (înv. și pop.) ospătare, (fam.) halire, mâncat, (înv. și reg.) mâncătură, nutrire, nutriție, (livr.) nutriment, (depr.) rumegare, 2: masă, 3: (concr.) aliment, hrană, (mai ales în vorbirea copiilor) papă, (pop.) bucate (pl.), demâncare, demâncat, legumă, merinde (pl.), de-ale gurii, (reg.) cost, tain, (Transilv., Maram. și Bucov.) menajă, (înv.) piștă, vipt, (fam.) haleală, (fam. depr.) crăpelniță