măgar
/məˈɡar/Etimologie
Origine incertă poate cuvânt autohton. Confer albaneză magar, bulgară магаре (magáre) (N.B. din română provine echivalentul bulgar). Alternativ, cuvântul ar putea veni din latină ǒnāgrārius, disimilat în *onagarius, al cărui rezultat *unăgariu a trebuit să sufere altă disimilare de ordin sintactic un *năgar > „un măgar”. Confer franceză onagrier. Mai înainte se menținuse aproape peste tot derivație din neogreacă γομάρι (gomári). Confer albaneză gomar (după Tiktin, neogreacă și albaneză duc la arabă حِمار (ḥimār)).
Definiții
- (zool.) (Equus africanus asinus) animal din familia calului, mai mic decât acesta, cu părul de obicei sur, capul mare și urechile lungi, întrebuințat ca animal de povară și de tracțiune.
- (fig.) epitet dat unui om prost, încăpățânat sau obraznic.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | măgar | măgari |
| genitiv-dativ | măgarului | măgarilor |
| vocativ | măgarule | măgarilor |
| articulat | măgarul | măgarii |
Sinonime: 1: (zool.) asin, (reg.) măgăreț, (glumeț) urecheat, urechilă