lege

/ˈle.ʤe/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din latină lex, legis.

categorie filozofică ce exprimă raporturi esențiale, necesare, generale, relativ stabile și repetabile între laturile interne ale aceluiași obiect sau fenomen, între obiecte sau fenomene diferite sau între stadiile succesive ale unui anumit proces.
modificare cu caracter regulat care intervine într-un fenomen, într-un proces etc., exprimând esența lui.
normă cu caracter obligatoriu, stabilită și apărată de puterea de stat.
(pop.) proces, judecată.
legalitate, constituționalitate.
religie, credință.
datină, obicei.

/ˈle.ʤe̯a/

substantiv?

Din lege.

„Bărbatul capul muierii, bărbatul legea muierii, bărbatul crucea muierii.”Femeie și bărbat Familie
„A fi după legea lui Caragea.”Minciună și înșelăciune
„Legea e după cum o fac domnii”Înțelepciune și prostie
„Cine se povoară face legea”Înțelepciune și prostie
„Pe roată de aur se învârte legea”Bani și avere Înțelepciune și prostie
„Legea înainte, șireții după ea”Înțelepciune și prostie
„Nevoia schimbă legea”Noroc și soartă
„Lipsa frânge legea”Bani și avere
„A fi după legea lui Caragea”Timp
„Fă orice în legea ta”Înțelepciune și prostie
„Cine legea nu-și cinstește”Înțelepciune și prostie
„Cel bun de gură lasă legea în urmă”Vorbă și tăcere
„Nu legea lui să o cercetezi, ci cu mult mai bine năravul”Înțelepciune și prostie
„Legea, dreptatea ta”Înțelepciune și prostie
„Tare-i legea”Înțelepciune și prostie

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică