furcă

/'fur.kə/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din latină furca.

unealtă agricolă formată dintr-o prăjină de lemn sau de oțel terminată cu doi sau trei dinți (încovoiați), folosită pentru strângerea fânului, clăditul șirelor, strângerea gunoiului, a băligarului etc.
cantitate de fân cât se poate lua într-o furcă.
(înv.) spânzurătoare în formă de furcă cu doi dinți.
vergea de lemn la capătul căreia se leagă caierul pentru a fi tors.
furcărie.
organ al mașinii de filat, cu ajutorul căruia se produce torsionarea fibrelor.
fiecare dintre stâlpii groși de stejar de care se prind cosoroabele și care susțin acoperișul și pereții caselor țărănești din paiantă.

„A urca nucile-n pod cu furca.”Muncă și lene Natură — mijloc sau metodă de acționare nepotrivită
„Băiatul cere pușcă și fata cere furcă.”Familie Femeie și bărbat
„Are cap de întors furci.”Înțelepciune și prostie
„Când ajunge furca aproape de ochi, anevoie mintea să ți-o ai la loc.”Înțelepciune și prostie
„Vezi-ți de furcă și de câlți!”Muncă și lene
„Muierea fără bărbat, ca furca fără fus”Femeie și bărbat Familie
„A-și împărți părul cu furca”Vorbă și tăcere
„Are scuipat la furcă”Noroc și soartă
„Vorbe de furcă”Vorbă și tăcere
„Când ajunge furca aproape de ochi”Timp
„Când vine furca la ochi cu greu iaste”Timp
„Îl ia cu furca lungă”Noroc și soartă
„Parcă-i aruncat din furcă”Noroc și soartă
„A da de furcă”Noroc și soartă
„A sta (ține) furcă”Muncă și lene

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică