funie

/ˈfu.ni.e/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din latină funis.

frânghie.
veche unitate de măsură de lungime (a cărei valoare a variat după epoci) cu care se măsura pământul.
împletitură din paie sau din talaș, utilizată la confecționarea miezurilor lungi la formele pentru turnare.

„Picătura ploii piatra găurește și funia de tei, cu vreme, marmurile despică.”Muncă și lene Timp
„Spală-ți rufele în ograda-ți, și le întinde pe funia ta.”Familie Muncă și lene
„Cu funia altuia nu te lăsa în puț.”Înțelepciune și prostie
„Funia cea îndoită cu mult mai mult ține decât cea desfăcută.”Muncă și lene
„Cu o funie să-i legi și pe amândoi să-i îneci.”Moarte
„Nu vorbi de funie în casa spânzuratului.”Vorbă și tăcere
„A fi drept ca funia în traistă.”Înțelepciune și prostie
„Se învârtește ca funia în traistă.”Vorbă și tăcere
„A deslega funia de la par.”Muncă și lene Timp
„Bă apropiat funia la par.”Moarte Timp
„Om drept ca funia în traistă.”Înțelepciune și prostie
„Duhul omului e ca o funie; de ce o întinzi, de ce slăbește.”Sănătate și boală Înțelepciune și prostie
„Mare-i puterea boului, dar și un copil îi pune funia în coarne.”Înțelepciune și prostie Familie
„A pune funia în cârnați”Mâncare și băutură
„Boier cu boii de funie”

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică