fuma

/fuˈma/

verb?

Etimologie

Din latină fumare (înțelesul după franceză fumer).

(v.intranz. și tranz.) a aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni.

Caz	Singular	Plural
verb	fuma	fumau

Sinonime: (pop.) bea, suge, (Maram.) duhăni, (fam.) pufăi, pufni, trage

/fuˈmə/

verb?

Din fuma.

„Până nu faci foc nu iese fum.”Muncă și lene Natură — Un zvon nu apare fără rost, fără o cauză
„Unde nu faci foc, nu iese fum.”Muncă și lene Natură
„Foc să faci, și fum să nu iasă, peste putință se înțelege.”Natură
„Până nu faci foc, fum nu iese.”Natură
„Nu se poate, nici de cum. Când frigi să nu iasă fum.”Înțelepciune și prostie
„Nu suferi în ochi fum și muere rea, că te îmbătrânește de timpuriu.”Femeie și bărbat Sănătate și boală
„Să fugi de omul rău și de fum în casă.”Prietenie și dușmănie
„Unde e fum și căldură.”Natură Familie
„Parcă te-a pus la fum.”Vorbă și tăcere
„Foc să faci, și fum să nu iasă, peste putință se înțelege”Vorbă și tăcere
„Până nu faci foc, fum nu iese”Muncă și lene
„Ca să scapi de fum, de multe ori te arunci în foc”Înțelepciune și prostie
„Fum cam mare, dar frigarea cam mică”Vorbă și tăcere
„Nu suferi în ochi fum și muiere rea”Femeie și bărbat
„Să fugi de omul rău și de fum în casă”Prietenie și dușmănie

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică